| Rezultatele proiectului "Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici" |
|
|
|
| Vineri, 24 Septembrie 2010 10:33 | |
|
Proiectul “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”, finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, implementat de Asociaţia Centrul pentru Politici Publice, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sighişoara, a fost finalizat în 22 septembrie 2010. Dintr-o perspectivă calitativă, principalele rezultate ale acestui proiect s-au structurat pe două direcţii: rezultate la nivelul autorităţii publice locale din municipiul Sighişoara şi rezultate durabile / pe termen lung la nivelul comunităţii. La nivelul autorităţii locale, proiectul a produs următoarele efecte: - Creşterea nivelului de cunoştinţe şi a expertizei aparatului propriu al autorităţii publice locale în domenii identificate ca deficitare prin strategia proprie de dezvoltare , cu accent pe dezvoltare locală şi elaborarea politicilor publice locale. - Întărirea capacităţii instituţionale şi a eficienţei administraţiei publice şi serviciilor publice prin realizarea unor schimbări semnificative la nivelul proceselor interne asociate elaborării de politici publice locale. Aceste schimbări la nivelul proceselor interne asociate elaborării de politici publice locale vor fi fundamentate pe o diagnoză a procesului actual de elaborare a politicilor publice locale şi optimizate în cadrul etapei de activităţi de suport oferite de către organizaţia solicitantă. - Schimbări semnificative la nivelul interfeţei autorităţii publice locale în relaţia cu cetăţenii, determinate de accentul pe procesele participative / interactive de luare a deciziilor locale. La nivelul comunităţii, proiectul a produs: - Creşterea pe termen mediu şi lung a calităţii politicilor publice locale, ca urmare creşterii capacităţii instituţionale în domeniul elaborării politicilor publice locale şi deschiderii tuturor etapelor de elaborare a acestora către cetăţeni. Dintr-o perspectivă cantitativă, proiectul a atins următori indicatori de performanţă: - 270 de zile de instruire efectuate de participanti; - Un document de diagnoză a procesului de elaborare a politicilor publice la nivelul unei autorităti publcie locale; - Doua chestionare de evaluare a nevoilor de instruire pentru functionarii publici; - Doua materiale de curs elaborate in cadrul proiectului; - Doua materiale informative privind dezvoltarea durabila si egalitatea de sanse, distribuite in 2000 de exemplare; - Doua evenimente de promovare; - Personal cu certificate de calificare acreditate CNFPA – 45; - Patru propuneri de politică publică locală elaborate de functionarii publici instruiti în cadrul proiectului în perioada aferentă activitătilor de suport; - 2000 de materiale informative despre egalitatea de şanse şi dezvoltarea durabilă; - 10 întâlniri ale echipei de proiect cu funcţionari publici, în cadrul activităţilor de suport; - Un document de policy-paper în care se găsesc prezentarea Programului Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, prezentarea proiectului, dar şi câteva propuneri de politici publice elaborate în cadrul cursurilor de formare a funcţionarilor publici din Sighişoara. |
| Implicaţiile reglementării finanţărilor publice asupra agendei de activităţi ale organizaţiilor societăţii civile |
Finanţatori: “Trust for Civil Society” în Europa Centrală şi de Est (CEE Trust) Pagina de web: http://www.cenpo.ro/studiu_finantari_ONG/ Prin acest proiect ne propunem iniţierea unei dezbateri la nivel naţional cu privire la implicaţiile creşterii interesului instituţiilor publice de a finanţa organizaţii ale societăţii civile din România care oferă servicii publice.
|
| Dezvoltarea Indicatorilor de Bunăstare pentru Planificarea Participativă a Strategiei UE pentru Europa 2020 |
Finanţatori: Comisia Europeană - Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură, prin Programul „Europa pentru cetăţeni”, Acţiunea 2, măsura 3 Pagina de web: http://www.cenpo.ro/wellbeing/ Valoarea Totală: 93,608.10 Euro, valoarea finanţării nerambursabile 55,000.00 Euro. |
| “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici” |
Proiectul “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”, finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” urmareste îmbunătăţiri de proces ale managementului ciclului de politici publice la nivelul aparatului propriu al Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Sighişoara. |
| Conferinţă: Perspective asupra Reformei Administraţiei Publice din România în Contextul Integrării Europene |
| Seminar Internaţional: 2-3 Septembrie 2011, Oradea, Romania |
Între 2-3 Septembrie 2011 Asociaţia Centrul pentru Politici Publice Cluj Napoca în colaborare cu Network of Educational Policy Centers (Croaţia) şi Wide Open School Foundation (Slovacia) au organizat seminarul internaţional cu titlul "Dezvoltarea Indicatorilor de Bunăstare pentru Planificarea Participativă a Strategiei UE pentru Europa 2020". Evenimentul s-a desfăşurat în Oradea, cu sprijinul Comisiei Europene – programul Europa |
| Eveniment lansare : Coaliţia Finanţări din Fonduri Publice pentru Organizaţii Civice |
Centrul Pentru Politici Publice din Cluj Napoca, în cadrul proiectului “Implicaţiile reglementării finanţărilor din fonduri publice asupra serviciilor organizaţiilor civice” finanţat de Trust for Civil Society in Central Eastern Europe îşi propune iniţierea unei coaliţii între organizaţii civice cu scopul de a contribui la creşterea gradului de accesare a finanţărilor din fonduri publice de către aceste organizaţii şi de a cerceta problemele cu care se confruntă acestea în procesul de accesare a fondurilor publice. Prima întâlnire în cadrul coaliţiei va avea loc în data de 30 Iulie 2011, la Cluj Napoca. Acesta întâlnire are drept scop definirea obiectivelor comune ale organizaţiilor participante, dezbaterea problemelor principale cu care se confruntă organizaţiile civice în accesarea finanţărilor din fonduri publice şi realizarea unui plan de acţiune pentru buna funcţionare a coaliţiei. |
| Niciun eveniment |
| << | < | Mai 2012 | > | >> |
| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
| 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 | 3 |
GUVERNUL ROMÂNIEI
Ministerul Administraţiei şi Internelor
UNIUNEA EUROPEANĂ
Fondul Social European

Inovaţie în administraţie
Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative"