Centrul pentru Politici Publice / Public Policy Centre

Archive Newsletter
#
Send date Issue # Mailing subject

Proiecte actuale

“Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”

Proiectul “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”, finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative” urmareste îmbunătăţiri de proces ale managementului ciclului de politici publice la nivelul aparatului propriu al Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Sighişoara.

Obiectivele specifice ale proiectului se referă la:

  • creşterea cunoştinţelor şi expertizei funcţionarilor publici de conducere şi execuţie din aparatul propriu al Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Sighişoara în domeniul dezvoltării locale şi elaborării participative a politicilor publice;
  • îmbunătăţirea procesului de elaborare participativă a politicilor publice la nivelul autorităţii publice locale implicată în proiect;
  • promovarea activă a principiilor dezvoltării durabile şi a egalităţii de şanse la nivelul autorităţii publice locale şi al comunităţii.

La nivelul comunităţii proiectul va avea ca şi efect creşterea pe termen lung şi mediu a calităţii politicilor publice locale, ca urmare a creşterii capacităţii instituţionale în domeniul elaborării politicilor publice locale şi deschiderii tuturor etapelor de elaborare a acestora către cetăţeni.

Perioada de implementare a proiectului este 22 septembrie 2009 – 22 septembrie 2010. Valoarea totală a proiectului este de 268840 de lei, valoarea finanţării nerambursabile din FSE este de 224816,50 lei, valoarea finantarii nerambursabile din bugetul national este de 34.383,70 şi valoarea cofinanţării beneficiarului la cheltuielile eligibile este de 5289,80 lei.

În cadrul proiectului va fi elaborat un program de formare pentru funcţionarii publici cu funcţii de execuţie şi conducere din cadrul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Sighişoara. Programul este constituit din patru module de formare:

  • Modul I. Elaborarea participativă a politicilor publice locale
  • Modul II. Planificare strategică pentru instituţii publice
  • Modul III. Dezvoltare locală şi servicii publice
  • Modul IV. Achiziţii publice - obiectiv operaţional

Ulterior perioadei de formare, funcţionarii publici din Sighişoara participanţi la programul de instruire vor beneficia de asistenţă în elaborarea politicilor publice locale.

 
Consolidarea transparenţei în instituţii ale administraţiei publice locale judeţene

Proiectul “Consolidarea transparenţei în instituţii ale administraţiei publice locale judeţene”,  finanţat printr-un grant al Guvernului României, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, îşi propune creşterea performanţelor şi a eficienţei autorităţilor publice locale în gestionarea problemelor de transparenţă la nivelul administraţiei publice judeţene din România.

Perioada de desfăşurare: august – noiembrie 2009.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  • publicarea rapoartelor de activitate ale aleşilor locali din Consiliile Judenţene pentru primul an din mandatul 2008-2012 din România pe un portal web;

  • prezentarea rezultatelor evaluării situaţiei raportării activităţilor aleşilor locali la nivelul Consiliilor Judeţene din România pentru perioada 2004-2008;

  • evidenţierea practicilor pozitive în domeniul raportării activităţii aleşilor locali;

  • organizarea unui curs de formare pe baza publicaţiei Cetăţenii ca parteneri: Manualului OECD privind informarea, consultarea şi participarea în procesul de elaborare a politicilor publice tradus şi publicat de CENPO în 2009;

  • creşterea calităţii practicilor de raportare anuală ale consilierilor judeţeni;

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de Consiliile judeţene din România, ca autorităţi publice locale la nivel judeţean. Beneficiarii direcţi ai proiectului vor fi funcţionari publici din cadrul autorităţilor publice locale şi judeţene, funcţionari responsabili cu aplicarea legii privind accesul la informaţii de interes public sau reprezentanţi ai departamentelor de relaţii publice. Aceştia vor beneficia de un curs de formare privind strategii şi practici în informarea, consultarea şi participareacetăţenilor în procesul de elaborare a politicilor publice.

Un al doilea tip de grup ţintă în cadrul proiectului este reprezentat de societatea civilă, iar ca beneficiari direcţi reprezentanţi ai organizaţiilor societăţii civile care au capacitatea de a disemina şi multiplica rezultatele proiectului prin propriile proiecte implementate la nivel local.

Proiect finanţat de către Guvernul României, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale.  

 

 

 
Mapping study on trade union practices in fighting discrimination and promoting diversity

Mapping study on trade union practices in fighting discrimination and promoting diversity este un proiect de cercetare care se desfăşoară în 35 de ţări şi investighează rolul sindicatelor în combaterea discriminării pe criterii de gen, rasiale, etnice, religioase, de orientare sexuală, etc.

Citește mai departe...  

Ultimele ştiri pe scurt

INVITAŢIE DE PARTICIPARE
ASOCIAŢIA CENTRUL PENTRU POLITICI PUBLICE - Cluj vă invită să participaţi la procedura de atribuire a contractului de Achiziţii de servicii: Cursuri de instruire: Curs de perfecţionare în Dezvoltare locală şi servicii publice,acreditat conform codului COR: 241946 – Manager îmbunătăţire proces, Curs de perfecţionare de Planificare strategică pentru instituţiile publice, acreditat conform codului COR: 241928 – Specialist îmbunătăţire proces, în cadrul proiectului “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”, finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa prioritară 1 “Îmbunătăţirea de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”, Domeniul Major de intervenţie 1.3 “Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale”.

 1. Obiectul contractului: Cursuri de instruire: Cursuri de instruire: Curs de perfecţionare în Dezvoltare locală şi servicii publice,acreditat conform codului COR: 241946 – Manager îmbunătăţire proces, Curs de perfecţionare de Planificare strategică pentru instituţiile publice, acreditat conform codului COR: 241928 – Specialist îmbunătăţire proces în cadrul proiectului “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”.

2. Procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică:cerere de ofertă offline, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

 3. Sursa de finanţare a contractului de furnizare care urmează să fie atribuit:

Proiect cofinanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa prioritară 1 “Îmbunătăţirea de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”, Domeniul Major de intervenţie 1.3 “Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale”!”.

4. Oferta depusă de ofertant:

Oferta va conţine obligatoriu următoarele documente: Documente de calificare, Oferta tehnică şi Oferta financiară, conform cerinţelor descrise în Documentaţia de atribuire.

5. Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 15.03.2010, ora 10.00. Se va răspunde la clarificări în termen de 6 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor, ora 12:00.

6. Limba de redactare a ofertei: română

7. Perioada de valabilitate a ofertelor: 60 zile de la data limita de depunere a ofertelor.

8. Preţul ofertei: va fi exprimat ferm în LEI, fără TVA.

9. Criteriul care va fi utilizat pentru atribuirea contractului de servicii: preţul cel mai scăzut

10. Nu se acceptă oferte alternative la oferta de bază.

11. Adresa la care se depune oferta:

Asociaţia Centrul pentru Politici Publice, B-dul 21 Decembrie, nr. 108, ap. 22, cod 400124, Cluj-Napoca, tel: (+40) 372 914 519, fax: (+40) 264 590 55512. Data limită pentru depunerea ofertei: 15.03.2010, ora 10.00.

13. Ora, data şi locul deschiderii ofertelor: 15.03.2010, ora 11.00, la sediul Asociaţiei Centrul pentru Politici Publice, B-dul 21 Decembrie, nr. 108, ap. 22, cod 400124, Cluj-Napoca, tel: (+40) 372 914 519, fax: (+40) 264 590 555

Pot să participe la şedinţa de deschidere a ofertelor, pe lângă comisia de evaluare, şi reprezentanţii împuterniciţi ai ofertanţilor care au depus oferte pentru contractul respectiv, alte persoane nominalizate de către Autoritatea Contractantă. Reprezentanţii ofertanţilor trebuie să prezinte Împuternicire din partea ofertantului, precum şi Cartea de identitate - în original şi în copie.

14. Bugetul maxim alocat acestui contract este de 51000 lei, fără TVA.

Documentaţia de atribuire poate fi procurată de la www.e-licitatie.ro

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta prin telefon la nr. (+40) 372 914 519, prin fax la numărul: (+40) 264 590 555 sau la adresa de email: info[at]cenpo[dot]ro

 
Anunt de anulare procedrua de achizitii pentru doua loturi

Anunt de anulare a achizitiei publice de servicii pentru urmatoarele doua loturi:  Curs de perfecţionare în Dezvoltare locală şi servicii publice,acreditat conform codului COR: 241946 – Manager îmbunătăţire proces, Curs de perfecţionare de Planificare strategică pentru instituţiile publice, acreditat conform codului COR: 241928 – Specialist îmbunătăţire proces  în cadrul proiectului “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”

 1.   Denumirea si adresa autoritatii contractante: Asociaţia Centrul pentru Politici Publice, B-dul 21 Decembrie, nr. 108, ap. 22, cod 400124, Cluj-Napoca, tel: (+40) 372 914 519, fax: (+40) 264 590 55512.
2.  Procedura aplicata pentru atribuirea contractului: cerere de oferta.
3.  Contractul de servicii: 
Curs de perfecţionare în Dezvoltare locală şi servicii publice,acreditat conform codului COR: 241946 – Manager îmbunătăţire proces, Curs de perfecţionare de Planificare strategică pentru instituţiile publice, acreditat conform codului COR: 241928 – Specialist îmbunătăţire proces  în cadrul proiectului “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”
4.   Data anularii contractului de servicii: 04.03.2010.
5.   Criteriul de atribuire a contractului de achizitie publica: preţul cel mai scăzut
6.   Numarul de oferte primite: nici una.
7.   Motivul anularii:
Anulare procedura cerere de oferta pe lot 2 si 3, conform art. 209, alin. (1), litera (c) din Ordonanta de urgenta nr. 34 din 19 aprilie 2006 actualizata în 23 iunie 2009

 
O noua vizita de lucru in cadrul proiectului “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”

În cadrul proiectului “Program de instruire pentru elaborare participativă de politici publice locale pentru funcţionari publici”, finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, echipa CENPO s-a deplasat la Sighişoara pentru a participa la Consiliul Consultativ al Factorilor Interesati Breite. Scopul deplasării a fost observaţia asupra dezbaterilor din cadrul Consiliului, pentru realizarea diagnozei procesului de elaborare a politicilor publice locale la nivelul Primariei Municipiului Sighişoara.

 

 

Ultimele evenimente

Niciun eveniment

Newsletter

Autentificare



Calendar de evenimente


<<  < Martie 2010 >  >>
L Ma Mi J V S D
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4
Sunteţi aici: Home